Poetul

I

Cuget, sunt liber

deci sunt om

spune o plantă sufocată de buruieni!

II

Am început să nu iubesc,

amorf să fiu;

Am clacat precum de fiecare dată

(ochii şi mâna-s de vină)

Dar aş fi ştiut atunci de chin?

(sau că trăiesc deplin).

III

Oglinda-mi visează madone

copii mei calculatoare IBM

doar eu visez să dorm cu tine

clepsidră...

IV

Cu buzele însetate de adevăr

şi străpuns de privighetori

am căutat să m-adăp

din fântânile oamenilor;

dar am simţit amarul gust

al victoriilor neînsemnate.

De atunci am învăţat singurătatea

şi să m-adap

din propriile lacrimi...

V

Unui copac arămiu i-a spus frunza necăjită:

-         Esenţialul este invizibil întotdeauna!

-         Ce mă iei peste rădăcină? i-a replicat tăios.

-         Nu. Vreau să îţi mulţumesc pentru găzduire

căci mi-a sosit vremea. Aşa vrea teaca...

VI

După o noapte de insomnii şi coşmaruri

Am alergat să-mi astâmpăr setea cu rouă;

N-am reuşit decât să-mi ud picioarele,

să stric armonia naturii.

Aveam nevoie de altceva şi atunci mi-am udat genunchii!

Ce bucuroasă m-a îmbrăţişat tăcerea dimineţii!

De atunci ridic ochii des după El

Căci eu, doar la Dumnezeu sunt debitor...

VII

M-am săturat de căi şi caractere cu gropi.

De fapt m-am plictisit de cimitirul din mine!

Am ajuns la concluzia că fără să vreau

Am fraternizat cu însuşi diavolul.

Scapă-mă Doamne! E penultima mea dorinţă.

Tristă-i viaţa când duplicitar trăieşti

Căci azi vă iubesc şi mâine vă urăsc

Pe voi, cuvintelor, şi mă repet – nu-i bine.

Vreau un legământ între noi.

E ultima mea dorinţă...

VIII

Doar Dumnezeu ştie cine sunt eu

Urc rar şi sincer cu gândul la El,

Căci tot mai încovoiat sunt de păcate şi oameni;

Uneori mă gândesc să merg chiar şi la un logoped

Căci m-am trezit bolborosind „Salvaţi Mielul!”

Şi nu ştiu în ce limbă am pronunţat...

IX

Daţi-mi un clavecin să-mi pierd astfel durerea

c-a murit asemeni fluturelui toamna, o floare;

Nu ştiu nimic despre javra cu coasa

dar aflu că vine neaşteptat şi nedrept.

A murit EA şi toamna cu frunze covor nu-i la fel

căci a murit FRUNZA...

X

Privesc pe fereastră cum ninge de sus,

E alb peste tot, mi-amintesc de pruncul Isus;

N-am azi, n-am mâine, nimic n-am acum.

Ascult cum ninge, privesc

Iar fereastra de amurg s-a umplut...

XI

Deşi ne vedem zilnic, oglinda mă suportă

(mă spală de păcate, prietena oglindă)

N-a rezistat într-o zi şi mi-a spus:

- „Să nu mai vii, chip de lut

Banal, parşiv şi comun!”

Din ziua aceea îmi văd chipul

doar în lacuri...

Clepsidra îmi acoperă multe

(cu ajutorul nisipului său)

De aceea a şi scăpat nespartă.

Nu-mi spune,

Dar simt că tânjeşte după nisip fin,

Frământat de tălpi

şi picioare cu glezne subţiri,

nisip de Copacabana...

Oglinda şi clepsidra-s intacte

dar nimic nu-i la fel

căci sunt singur şi veştejesc

(sau poate argilesc)

                             

Lacrimă

Băiatul a venit cu nepotul de mână

să facă piaţa ca-n fiece zi,

Copilul nu vorbea, muţenia-l înfăşura

Părea cu bătrâna alături o fotografie

mai veche de-a mea!

Femeia cu chipul brăzdat de tristeţi şi neajunsuri

Şi-a cumpărat varză, cartofi şi ardei

i-am vândut de toate şi-mi era frică

să nu-mi ceară tinereţea,

pe tarabă şi-n suflet n-aveam!

Am întrebat-o de ce nepotul deloc nu vorbeşte

iar el surprinzător pentru bunică şi mine

Deodată, dezinvolt, revoltat şi trist mi-a răspuns:

„-Refuz să vorbesc într-o ţară bogată

şi plină de atâţia săraci, disperaţi!”

Apoi bătrâna a plecat cu nepotul de mână...

                                          Gelu DRAGOŞ

Carte către badea George

Şi află bade, mai întâi de toate,

că suntem sănătoşi cu toţi, pe-acasă,

şi că-ţi trimitem prin această carte,

dorul de tine, neumblat, sub coasă.

Mai ară plugu-n carnea mea fierbinte,

brazdă de sânge, răzvrătit în matcă,

răstorn în lut sămânţă de cuvinte,

prin rodul ei, spre noi să te întoarcă.

Cuvântul tău l-ai pus balsam pe rană

când, peste neamu-ntreg ningea cenuşe,

aspru, ca vinul care fierbe-n cană

ori dintele, ce muşcă din cătuşe.

E-un rug, cămaşa ta ce se aprinde,

iar Sălăuţa sparge mori de sare,

când ne inundă mierea din cuvinte

tu, te prelingi, ca ceara, prin altare.

Ţi-ai strămutat credinţa-n poezie

şi versul l-ai înveşmântat cu harul

de-a nemuri, urcând spre veşnicie,

talpa de lut, pe care stă Ardealul.

Scriind pe frunza binecuvântată

acelaşi aprig dor nemângâiat,

de-un veac întreg cu satul stai la sfat,

pe laviţa de lacrimi mari spălată.

Cântec de bucurie sau de ură

nepotolit, tot curgi să dai de ştire,

eu te presimt, sub platoşa de zgură,

cum luneci, cu zăpada-n amintire.

Bătătoresc ninsoarea unui timp,

prin vechi memorii drumul îl tot duc,

păşind, prin scrumul, unei amintiri,

în care s-a retras, tăcut, Coşbuc.

Aici, la urmă, iată, iscălesc,

pe umbra vie, care te-nconjoară,

cuvânt de mulţumire-ardelenesc

la stâlpul casei, toamna se-mpletesc,

precum cărările ce duc la moară...

Semn de întoarcere

Ne-atinge ochiul stâng, durerea

aripa păsării ce lasă,

o toamnă şi mai grea, tăcerea

şi atâtea amintiri ne lasă.

Nu trece pragul de iertare

vin, alte stoluri lungi de ploi,

o umbră doar, pentru plecare

şi-un adăpost de ploi.

Rămân copacii, mâna, creanga arsă

un semn de-ntoarcere, şi-apoi,

privirile, o geană ştearsă

şi-un anotimp de ploi.

                       Gelu Dragoş

Crepuscul

in memoriam Marin Sorescu

Asemeni lui Iona îmi spulber idei

Îmi sfâşii şi visele mele

Pământul acesta îmi  pare imens

Şi simt nevoia să construiesc

Cetate de drumuri pe el.

Cetate înaltă cu turnuri de veghe

Cu una sau mai multe intrări înspre ea

Ca visele să poată da năvală-năuntru

Când sufletu-i pregătit ca şi ea!

Ce utopic respir. Îi urmez eu lui Iona?

Asemeni lui mă descompun, mă spintec şi eu.

Cetatea dispare acum şidrumurile

În vise se-opresc şi visele în drumuri lovesc,

În coşmar şi haos se transformă totul!

Iar pământul îmi pare deşert...

                                              GDL

Amânare

E timpul să ne întâlnim

tulburător să te mai caut

unde vâslaşii dorm în flăcări

şi se trezesc, în cânt de flaut.

                          Gelu Dragoş

Timpule, blestematule!

Motto:

„Lumina se revarsă mai presus de om”

                                 (D. Fânăţeanu)

Timpul acoperă durerea,

timpul e omniprezent ca umbra ce ne însoţeşte în miezul verii;

Cuvintele ne-au rămas ca lecuire iar faptele ca mântuire!

Să-ţi trăieşti timpul tău frumos, e taina mare a lutului din noi!

Mă înveşmântă timpul, nu mă slăbeşte deloc

se-ntinde peste mine, se-nalţă iar eu cobor!

Se scurg atomicele clipe, căci timpul „tace şi face”

Timpul se iveşte din cer, tace pervers şi-n pământ

ne coboară...

Pe fruntea vremii

apar tot mai multe nume: Ion, Gheorghe, Vasile, Dumitru, Gelu,

Valeriu, Nuţu, Nicu, Cornel, Mihai, Marin.

Nume noi se-adaugă în catastiful vieţii

Şi doar câţiva înving de-a pururi timpul!

Timpule, fiecare clipă pe care ţi-o fur

Îmi zideşte un scut la firavul meu trup.

Chipul Tău e asemeni destinului nostru?

Tăcerile lui se răsfrâng asupra faptelor mele?

Timpule, tu ajungi să plăteşti vreodată?

Pe-al lumii corole, punctul secundei e totul!

Între hotarul „Sunt” şi „Am fost” eu sunt aici un biet călător.

Ce sacadat şi sigur tu mergi! N-ai obosit

de ritmul enervant de corect scurs?

În clepsidre n-aţi auzit de verbul „mărşăluiesc” sau „opresc”?

Timpule, răule,

Tu comprimi zilele, ceasurile, minutele şi secundele!

Mă simt tot mai pierdut şi inutil în mulţimea Terrei

căci până şi secundele de fericire le iei cu tine!

Ale mele!

 Timpule, infernule

risipeşti tinereţea-mi şi clipele de fericire le deşiri

iar sufletu-mi de copil le acoperi cu o umbră tot mai grea.

 Timpule, nebunule

au trecut anii şi mă simt

tot mai stingher în nesfârşitul acestei lumi...

Unul moare, altul naşte, altul moare, unul naşte...câtă nepăsare !

Timpule, răule, mă gândesc cum topeşti

vremile şi toate le faci să devină timpul trecut!

Tu, străluceşti mereu, neatins de nimeni şi nimic

Eşti devorator însetat de oameni şi destine!

Timpule, nu mă-mpinge în hăul fără de întoarcere încă!

Mai lasă-mă un timp, dă-mi-l cu împrumut!

Voi scrie Ode despre tine! Iubeşte-mă!

Suntem născuţi să ne iubim unul pe altul!

Destinul meu a fost, este şi rămâne în mâinile tale!

Timpule, dar pentru cât timp?

                                                GDL