sâmbătă, 8 februarie 2020

Curcubeul verii




Împlinirea culorilor
Doar în Curcubeu se petrece

Le voi aduna în buchete
Invidiate până şi de plasticieni

Desigur am să ţi le dăruiesc
Sfios şi discret

Numai după ploile de vară
Când Curcubeul stăpâneşte
Înalturile Cerului

Vis imaculat




Am încercat să desenez
Orizontul
Şi mi-a ieşit un porumbel

Am încercat încă o dată
Şi mi-a ieşit un ghiocel

Şi încă o dată
Şi mi-a ieşit un fel de înger
Cu aripi deschise imens

După o vreme m-am încăpăţânat iar
Şi mi s-a conturat chipul tău
Precum eşti atunci când dormi
Şi visezi călătorii în delta dunării
Căci somnul, precum apele adânci
Ascunde tainele existenţei...


Culori în alb-negru




Culori calde, culori reci
Suflete calde, suflete pustii
Viaţa, ca o pânză enormă
Mi-e colorată în gri -
E o fotografie de album prăfuit;
Viaţa-mi, o stampă alb-negru
E compusă din instantanee gri
Mi-am colorat viaţa-mi
În nuanţele ochilor tăi
Am să-mi dăruiesc o altă viaţă
Întotdeauna cu un petec de cer
Albastru doar în inima ta...