joi, 30 iulie 2015

aşa am trăit eu



între două inundări
ale sufletului
am săpat o fântână
cu apă limpede
răcoroasă
cu braţele-mi aspre
am ridicat o casă
visând lalele pestriţe
împreună cu Ana
am zămislit doi copii
ce ne sunt
lumina vieţii
printre atâtea coşmaruri
hăituit de atâtea năluci şi  rele
am zărit lumina
chipului Tău  Doamne
ştiu, ca să fiu cu Tine
va trebui să plec

 departe…

încă mai zac…


               Motto „când asfinţesc nici prieteni n-am”


greoi cu răsuflarea tremurândă
încă mai zac în trupul meu de lut
în mintea mea dansează
clipele cu tine
şi curg şiroaie picuri reci pe tâmplă
azi aş da tot să îmi cunosc destinul
mi-aş pune viaţa toată
pe-un taler de cântar
să văd cât valorează bucuria
                    ochii ei nemăsurat de mari
în crezul meu rămân
statornic neclintit
învăţ durerea s-o suport
 pierind în somnul nopţii
aş fi ... învingător ?!

curând…



Atâta frumuseţe cuprinde fiecare zi
Când soarele şi luna îşi face bine treaba
Dar oricât de multă dragoste mă împresoară
Atât de monoton îmi curge izvorul vieţii mele

Nimic nu e spectaculos în toate cele
Doar faptul că Tatăl n-a uitat încă de mine…
Mă sting în fiecare zi câte puţin când  nu te am pe Tine
Şi tot mai mult mă tem de iad şi focurile ghenei

Smerit te port în suflet şi-n gându-mi zi de zi
Prin valurile vieţii îţi spun Doamne Isuse Sfinte

Eu doar cu Tine  şi Tatăl pot răzbi…

Trecuta tinereţe...



dacă am să dispar într-o zi
nu vei fi singură
vei rămâne cu imaginea faptelor mele
cu amintirea buzelor împreunate
cu conturul inimii ce ţi-am dat-o
cu copii noştri deveniţi bărbaţi peste noapte

şi cu poemele-mi dăruite ţie…

Moara lui Laurenţiu


bunicul meu dinspre mamă a fost morar
ce moară mai avea pe Someş
aşa m-am născut şi eu şi fratele meu
şi nu pot trăi fără moara mea
eu macin numai şi totu-n cuvinte
când n-am ce pune în coş
mă macin pe mine
cuvânt cu cuvânt
os cu os
fir cu fir
picătură cu picătură

în lut mă transform…

miercuri, 1 iulie 2015

Poemul Anei

întotdeauna am visat o femeie
ideală doar mie
să aibă un picior cât Turnul Eiffel
apoi simetric
celălalt cu Dragobete
şi o gambă ce nu aşteaptă
ciorapul Adesgo
cu plete asemenea grânelor vara
când dau în copt
cu  ochii limpezi   
iubitori
la sânul ei alb izvor să-mi crească
voinici pruncii
să aibă surâsul Giocondei minoră
sau al tahitienelor lui Gaugain

cu mâinile ei suave asemeni Fecioarei Maria
o am lângă mine dintotdeauna pe Ana

mereu visul meu

 s-a zorit şi împlinit....

CONCLUZIE TARDIVĂ

Am ajuns la o degradare anatomică severă
Miros a putregai şi multă ură
Fără Tine Doamne sunt
clandestina floare ivită între spini ...

Trupul meu, altarul Evei
E mai diform ca niciodată
Sufletul îmi sângerează asemenea crinului
Complementele îmi sunt străine...

Mă adăp cu marii poeţi
Eminescu, Vieru, Păunescu
Şi parcă nu mi-e de ajuns
Esenin, Puskin, Mayakovsky

Poeziile sunt ca lipitorile
Îţi sug seva vieţii
Pentru un poem reuşit aş vrea să mor
De colţii mistreţului lui Doinaş!

Între frunza toamnei
Şi căderea Imperiului Roman
Mă interesează doar căderea mea!

Îmi spune Hada, cafengistul
Că trebuie să avem o armată puternică
Dar din toate spuse de domnul ofiţer
Am reţinut că „poezia-i inima retrasă-n cuvinte de dor”

Între atâtea cuvinte,
mi-e dor de limba lui Alecsandri
şi mai mult de a lui Eminescu…