- „Umbra ta îmi acoperă soarele meu”,
îmi spune copilul cu o sinceritate dezarmantă.
I-am răspuns contrariat, cu voce înceată, tristă:
- „Greşeşti, umbra mea e călăuza ta,
este, dacă vrei să ştii, ocrotirea ta divină!”
Umbra mea şi umbra ta va deveni umbra noastră.
Va creşte şi o să-ţi dea seama că aşa este cum am zis eu.
Umbra mea puternică azi este puntea ta spre lumină.
Umbra singurătăţii mele are lumină prin tinereţea ta;
Umbra singurătăţii mele are suflet prin prezenţa ta;
Recunosc, încerc uneori să mă pierd în propria-mi umbră:
să nu supăr, să nu fiu în plus nici măcar cu propria-mi umbră!
Umbra mea, din păcate, e tot mai luminoasă, are multe goluri,
umbra-mi scade, se micşorează şi drag nepot, a ta creşte!
Creşte! Devine mare, aproape falnică! Ca în poveste!
Şi umbra mea se topeşte, se pierde-n neant de tot...
Rămâi în schimb tu moroşanule, românule, dragule,
Patria română cu tine e în lumină, are viitor, oriunde ai fi...
Gelu Dragoş
