a cărei stăpână erai doar tu
Mi-a fulgerat prin minte îndată
cum aş putea ajunge pe teritoriul tău
Cum adică
cu gândul
Fiindcă în ţara aceea
se umblă numai desculţ
se păşeşte doar prin rouă...
a cărei stăpână erai doar tu
Mi-a fulgerat prin minte îndată
cum aş putea ajunge pe teritoriul tău
Cum adică
cu gândul
Fiindcă în ţara aceea
se umblă numai desculţ
se păşeşte doar prin rouă...
Întunecarea îi cerea prietenia
pentru totdeauna
Deocamdată ezita
până se va convinge că merită
Sigur era doar că toată viaţa
a alergat de colo până colo
Fără să ştie încotro e Nordul
ori Miazăzi
Doar într-o seară i s-a arătat
pe boltă o stea călăuzitoare
Altfel nu mai ajungea acasă
să-şi odihnească oasele obosite
Pe marginea patului
în care s-a născut
Şi în care doarme şi visează
Somnul îi e fragmentat
de bubuitul obuzelor
Ceea ce îi întăreşte convingerea
că se moare în multe-multe feluri
stă într-un echilibru precar
ca sufletul meu cu gândul la tine...
Am învăţat pe de rost
definiţia echilibrului
seara înainte de culcare
anume
câtă lumină adaugă
întunericul zilei
şi câtă întunecime
zorile
e şi asta un fel
de a pierde vremea
câteodată...
Dinspre Miazănoapte se întuneca
Cerul
Nori grei se propteau
Pe creştetul muntelui
Neumblat vreodată
De muritori...
Rupe-mă în bucăţi
de azi fatalitate
Frunze de piatră roşiatică
înveşmântau copacii grădinii
din spatele casei tale
iarba mirosea a hoit
pestilenţial
Necosită de mulţi-mulţi ani
precum se spune în legendă
aştept jarul
să ne topim împreună...