Ne-atinge ochiul stâng, durerea
aripa păsării ce lasă,
o toamnă şi mai grea, tăcerea
şi atâtea amintiri ne lasă.
Nu trece pragul de iertare
vin, alte stoluri lungi de ploi,
o umbră doar, pentru plecare
şi-un adăpost de ploi.
Rămân copacii, mâna, creanga arsă
un semn de-ntoarcere, şi-apoi,
privirile, o geană ştearsă
şi-un anotimp de ploi.
Gelu Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu