Poemul Anei

întotdeauna am visat o femeie

ideală doar mie

să aibă un picior cât Turnul Eiffel

apoi simetric

celălalt cu Dragobete

şi o gambă ce nu aşteaptă

ciorapul Adesgo

cu plete asemenea grânelor vara

când dau în copt

cu  ochii limpezi   

iubitori

la sânul ei alb izvor să-mi crească

voinici pruncii

să aibă surâsul Giocondei minoră

sau al tahitienelor lui Gaugain

cu mâinile ei suave asemeni Fecioarei Maria

o am lângă mine dintotdeauna pe Ana

mereu visul meu

 s-a zorit şi împlinit....

CONCLUZIE TARDIVĂ

Am ajuns la o degradare anatomică severă

Miros a putregai şi multă ură

Fără Tine Doamne sunt

clandestina floare ivită între spini ...

Trupul meu, altarul Evei

E mai diform ca niciodată

Sufletul îmi sângerează asemenea crinului

Complementele îmi sunt străine...

Mă adăp cu marii poeţi

Eminescu, Vieru, Păunescu

Şi parcă nu mi-e de ajuns

Esenin, Puskin, Mayakovsky

Poeziile sunt ca lipitorile

Îţi sug seva vieţii

Pentru un poem reuşit aş vrea să mor

De colţii mistreţului lui Doinaş!

Între frunza toamnei

Şi căderea Imperiului Roman

Mă interesează doar căderea mea!

Îmi spune Hada, cafengistul

Că trebuie să avem o armată puternică

Dar din toate spuse de domnul ofiţer

Am reţinut că „poezia-i inima retrasă-n cuvinte de dor”

Între atâtea cuvinte,

mi-e dor de limba lui Alecsandri

şi mai mult de a lui Eminescu…