întunecimea stelară,celestă şi rece-i şi ea
îmi plânge trupul invadat de viruşi –
amorf, anxios, deformat şi hidos sunt
la undele înalte aruncate înspre coronavirus
într-un salon în care gemetele sunt ceva banal
firesc devine la spital şi căratul morţilor în saci
sunt aşezate unele peste altele
sicriele zincate
îmi plânge inima de amorţeala acestui anotimp
de morţii de covid care se-ngroapă creştineşte
singuri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu