Se înseninează Someşul copilăriei.
Din pântecul lui curg domol
apetisante gânduri înspre tine.
Le ating cu un zâmbet ştrengar şi tandru
asemeni valurilor ce ating malurile.
Inima ta îmi cicatrizează sufletul.
Mai avem puţine clipe pentru vindecare
dar ce-ţi pasă ţie Someş, perpetum mobile,
de timpul pandemic ce sângerează lumea?
Eu rămân o umbră fără rădăcini, fără speranţe,
într-un amurg fără valuri, amurg sângeriu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu