aşa am trăit eu

între două inundări

ale sufletului

am săpat o fântână

cu apă limpede

răcoroasă

cu braţele-mi aspre

am ridicat o casă

visând lalele pestriţe

împreună cu Ana

am zămislit doi copii

ce ne sunt

lumina vieţii

printre atâtea coşmaruri

hăituit de atâtea năluci şi  rele

am zărit lumina

chipului Tău  Doamne

ştiu, ca să fiu cu Tine

va trebui să plec

 departe…

încă mai zac…

               Motto „când asfinţesc nici prieteni n-am”

greoi cu răsuflarea tremurândă

încă mai zac în trupul meu de lut

în mintea mea dansează

clipele cu tine

şi curg şiroaie picuri reci pe tâmplă

azi aş da tot să îmi cunosc destinul

mi-aş pune viaţa toată

pe-un taler de cântar

să văd cât valorează bucuria

                    ochii ei nemăsurat de mari

în crezul meu rămân

statornic neclintit

învăţ durerea s-o suport

 pierind în somnul nopţii

aş fi ... învingător ?!

curând…

Atâta frumuseţe cuprinde fiecare zi

Când soarele şi luna îşi face bine treaba

Dar oricât de multă dragoste mă împresoară

Atât de monoton îmi curge izvorul vieţii mele

Nimic nu e spectaculos în toate cele

Doar faptul că Tatăl n-a uitat încă de mine…

Mă sting în fiecare zi câte puţin când  nu te am pe Tine

Şi tot mai mult mă tem de iad şi focurile ghenei

Smerit te port în suflet şi-n gându-mi zi de zi

Prin valurile vieţii îţi spun Doamne Isuse Sfinte

Eu doar cu Tine  şi Tatăl pot răzbi…

Trecuta tinereţe...

dacă am să dispar într-o zi

nu vei fi singură

vei rămâne cu imaginea faptelor mele

cu amintirea buzelor împreunate

cu conturul inimii ce ţi-am dat-o

cu copii noştri deveniţi bărbaţi peste noapte

şi cu poemele-mi dăruite ţie…

Moara lui Laurenţiu

bunicul meu dinspre mamă a fost morar

ce moară mai avea pe Someş

aşa m-am născut şi eu şi fratele meu

şi nu pot trăi fără moara mea

eu macin numai şi totu-n cuvinte

când n-am ce pune în coş

mă macin pe mine

cuvânt cu cuvânt

os cu os

fir cu fir

picătură cu picătură

în lut mă transform…

Poemul Anei

întotdeauna am visat o femeie

ideală doar mie

să aibă un picior cât Turnul Eiffel

apoi simetric

celălalt cu Dragobete

şi o gambă ce nu aşteaptă

ciorapul Adesgo

cu plete asemenea grânelor vara

când dau în copt

cu  ochii limpezi   

iubitori

la sânul ei alb izvor să-mi crească

voinici pruncii

să aibă surâsul Giocondei minoră

sau al tahitienelor lui Gaugain

cu mâinile ei suave asemeni Fecioarei Maria

o am lângă mine dintotdeauna pe Ana

mereu visul meu

 s-a zorit şi împlinit....

CONCLUZIE TARDIVĂ

Am ajuns la o degradare anatomică severă

Miros a putregai şi multă ură

Fără Tine Doamne sunt

clandestina floare ivită între spini ...

Trupul meu, altarul Evei

E mai diform ca niciodată

Sufletul îmi sângerează asemenea crinului

Complementele îmi sunt străine...

Mă adăp cu marii poeţi

Eminescu, Vieru, Păunescu

Şi parcă nu mi-e de ajuns

Esenin, Puskin, Mayakovsky

Poeziile sunt ca lipitorile

Îţi sug seva vieţii

Pentru un poem reuşit aş vrea să mor

De colţii mistreţului lui Doinaş!

Între frunza toamnei

Şi căderea Imperiului Roman

Mă interesează doar căderea mea!

Îmi spune Hada, cafengistul

Că trebuie să avem o armată puternică

Dar din toate spuse de domnul ofiţer

Am reţinut că „poezia-i inima retrasă-n cuvinte de dor”

Între atâtea cuvinte,

mi-e dor de limba lui Alecsandri

şi mai mult de a lui Eminescu…

Latinitate

                     

                                            poem dedicat Zilei Limbii Române

În zgomotul şi nepăsarea noastră

tac cioburi de cuvinte traco-gete

din inima Cetăţii Sarmisegetuza

doar uneori într-un târziu

răzbeşte

câte un ecou :

Dromihete,Deceneu

Decebal şi Burebista

Eu n-am trăit războiul cel mare

dar ştiu

că de pe atunci

Istoria Română

mai mereu stătea cu sufletul la gură

Istorie înseamnă limba română

"dulce ca un fagure de miere"

dor, glie, demnitate, iubire

cinstire de eroi !

MĂREŢIE FĂRĂ SEAMĂN

o legendă veche a grecilor

narcis

multă tristeţe în istoria unei flori 

narcisa

o zeiţă nimfă echo pe aproape

apoi fritillaria meleagris

laleaua pestriţă

vânătoarea lui Dragoş Vodă în pădurea Bavna

şi o floare în formă de cupă

de culoare violet deschis

cu pete de culoare gri

această floare este de viţă nobilă

de astăzi niciunul dintre supuşii mei

să nu o rupă

de atunci lalele pestriţe

joacă şah în pădurea Bavna

în fiecare început de aprilie

nici mistreţii nici căpriorii

nu le deranjează

aşa au făcut şi unchii mei

Ioan Vasile Alexandru

şi tatăl meu Aurel

pe care îi cheamă Dragoş

FEMEIA – POARTA RAIULUI

                                          

la lumina zăpezii apar ghioceii lui martie

îi dăruim mamelor şi iubitelor

ca un zid împotriva nepăsării

zăpada e supusă

albeşte sufletul

gesturile simple sunt poarta raiului

răsăriţi din zăpadă şi frig

ghioceii încălzesc inimile

în preajmă veţi găsi oricum multă singurătate

şi miros de cenuşă

poate şi un crin

ca oglindă a tristeţii depline

voi pleca în pădurea bavna

să adun ghiocei

îmi iubesc zăpada

cum ziua-şi iubeşte noaptea