Umbre şi generaţii

 

  - „Umbra ta îmi acoperă soarele meu”,

îmi spune copilul cu o sinceritate dezarmantă.

I-am răspuns contrariat, cu voce înceată, tristă:

       -  „Greşeşti, umbra mea e călăuza ta,

este, dacă vrei să ştii, ocrotirea ta divină!”

Umbra mea şi umbra ta va deveni umbra noastră.

Va creşte şi o să-ţi dea seama că aşa este cum am zis eu.

Umbra mea puternică azi este puntea ta spre lumină.

Umbra singurătăţii mele are lumină prin tinereţea ta;

Umbra singurătăţii mele are suflet prin prezenţa ta;

Recunosc, încerc uneori să mă pierd în propria-mi umbră:

să nu supăr, să nu fiu în plus  nici măcar cu propria-mi umbră!

Umbra mea, din păcate, e tot mai luminoasă, are multe goluri,

umbra-mi scade, se micşorează şi  drag nepot, a ta creşte!

Creşte! Devine mare, aproape falnică! Ca în poveste!

 Şi umbra mea se topeşte,  se pierde-n neant de tot...

Rămâi în schimb tu moroşanule, românule, dragule,

Patria română cu tine e în lumină, are viitor, oriunde  ai fi...

 

                                                       Gelu Dragoş

Ciocârlia

 

A coborât cerul în picioarele mele.

Umblu desculţ prin iarba verde de acasă.

Pe umerii dealului din apropiere stă pasărea măiastră:

Are penele vărgate, mijloc subţire, cioc de aur, cântec de flaut.

Mă topeşte cântecul ei în triluri, pasăre de lumină, aripi de foc.

Câmpul a înflorit pretutindeni cu voi, păsări ce zburaţi peste timp.

Vreau să te văd tot anul, să-ţi văd zborul în picaj, despicând cerul,

Să te ştiu pasăre măiastră asemeni unui fulger de izvor nesecat,  viu!

De unde vii, cine eşti, încotro mergi, lie-ciocârlie, pasăre cu ochi de floare?!

 

Blestem

 

Fii pământ aspru şi sec

Ca o statuie din Insula Paştelui

Fii drum de lună cu stele mii

Apărut din lutul durerii

Fii tremur şi surd la bucurii

Asemeni vulcanului stins

Fii secetă şi arşiţa verii ce arde

Ca două flăcări nestinse vreodat

Fii singur de acum înainte

Cu sângele extenuat în oribile aşteptări

Fii beznă a apei, floare cu rădăcina în sus

Fii nevăzutul ce slăbeşte credinţa în Dumnezeu!

 

 

Patria

tărâm de vis,

strune de viori,

dansuri de curcubeie,

prune coapte, roşie lumină,

greieri răspândiţi prin mirişti,

zbor de cocori, cântec de măiastră,

ai intrat definitiv în sângele meu.

 

Ţie îţi dărui şi inima

şi visele, faptele şi zborul,

spre tine vin zi ori noapte, spăşit,

neodihnită ţărână-n mişcare,

stropită de veacuri, din plin,

cu sângele strămoşilor noştri.

 

Dincolo de stele, de gând,

patria e ţinutul vorbelor alese,

e lumea fermecată a copilăriei,

e vatra casei, e cartea de citire,

e rostul lumii mele, e-un univers închis!