miercuri, 4 iulie 2012

POEZII


Din dragoste

Când sângele nostru
Va fi înflorit
Pe buze străine
Lasă-mă să cad
Lângă nopţile lungi
Ca să te pot trezi
Cu o bătaie de inimă.

                

                   NU ŞTIU



Nu ştiu decât o poartă prin care să te apropii

Nu ştiu decât o poartă prin care mai poţi trece

Ca vântul care suflă şi tremură, doar plopii,

Dincolo e poetul... nemuritor şi rece.


Nu ştiu decât fereastra unde-a mişcat perdeaua
Nu ştiu decât fereastra pe care a trecut-o
Cu ochiul treaz al minţii călătorind „La steaua”
Ce n-o văd muritorii. El singur a văzut-o!

Nu ştiu decât o apă ce ne priveşte fix
Nu ştiu decât o apă cu pânze moi de ceaţă
Luntraşii n-au simbrie, slujesc aici pe stix
De mii de ani, cu toţii, numai o zi din viaţă.

Nu ştiu prin care poartă, de-un veac, El a plecat
Ştiu că se întoarce-n steaua ce numele i-a dat.

                                             


     Şi tu, femeia mea...

Un clopot ce veghează schitul,
Un val tăcut ce-mbrăţişează Marea,
Un stol de pescăruşi ce întretaie zarea
Şi tu, femeia mea, cu ademeniri deşarte.

Un baldachin ce ne invită-ntr-însul,
Un soare cald ce ne surâde galeş,
Un ropot scurt de ploaie ce ne înfăşoară
Şi tu, femeia mea, cu unduiri fecioare.

Un asfinţit de mai ce ne cuprinde,
O lună ce ne umple de iubire,
Un cer înfloritor de stele,
Şi tu femeie, pântec de dumnezeire.

                                


Fiindcă tu n-ai ştiu să fii decât erou!

                      Motto: „Unii dau sânge altora-n dar” (Magda Isanos)

A murit asemeni pomilor tinerii în gerul lui martie,
A murit pentru că noi românii Maramureşului
Avem nevoie, zi de zi, de eroi şi istorie;
A murit fiindcă tot ce cade-n moarte, cade iar în viaţă!

O clipă fatală şi un glonte ţi-a încălzit trupul,
Şi moartea nemiloasă a venit la tine simplu
Încât în locul trupului tău a crescut un brad
Pe Munţii Tatrei, ce te-nvăluie-n neant.

Fiindcă tu n-ai ştiut să fii decât erou -
Ţi-ai cheltuit şi vrerea între patrie şi cer,
Inima patriei tale era Băiţa natală
Feciorelnica lume şi câmpul cu maci.

Azi, ne rugăm pentru sufletul tău şi te plângem,
Ţi-am ridicat paus, mi-am pregătit lira să-ţi cânt -
Un cântec nemaiauzit până azi, aici în Băiţa,
Cum săvârşitu-te-ai pe Tatra pentru ţară şi neam.

Tu, poetule-erou, te-ntorci în noi în fiecare an,
Un Ion Şiugariu în fapte mai viu ca oricând -
Să ne reaminteşti că pe Pământ mai sunt:
Copii, porumbei iar Patria-i doar una, oriunde-ai păşi!

Ai făcut să preamăresc Pământul acesta
Plin de morminte cu eroi ai neamului meu,
Ai sădit în mine sentimentul onoarei, mândriei
Că trăiesc într-o Românie liberă, binecuvântată
                                                     de Dumnezeu!

                                         
                                           4 iunie 2012
                                           Lucăceşti, MM


SUNT…

Sunt rouă
iarbă
izvor
vis
Sunt nenăscutul
dorinţă
plânset
carne
 Sunt o întâmplare
drum
strigăt
rană
Sunt păpădie
Adiere
Nor
lacrimă
curcubeu
Sunt răsărit
ochi
zid
copac
cuib
Sunt eu
prunc
copil
adolescent
bărbat
moşneag
Sunt un puzzle
piatră
sudoare
rouă topită
iarbă cosită
Sunt...

                         
                          1 martie 2012, Lucăceşti


                        Zăpezi de camuflaj





Sunt hăituit, un anotimp întreg,
îmi trage lanţul ploilor în pleoape
străin, în Galaxia Gutemberg
voi scufunda păduri întregi de ape.

Ferestrele de apă s-au prelins
vântul plezneşte-n oase de zăpadă,
pe frunze reci, rugina s-a întins
şi iarna curge-n zdrenţe de paradă...


                                                      


            Corăbii de cuvinte
                          Motto: „ Eu nu strivesc corola de minuni a lumii...”
                                                                                           (Lucian Blaga)


Corăbiile de cuvinte, încărunţind, lângă o vâslă
mut, ca o lebădă, poetul stă rezemat de umbra lunii
pe mine mă tot latră iarba şi întunericul de pâslă
iar, prin abecedarul limbii mă-nţeapă viespea raţiunii.

Când zeii ospătează vifor, la-ncrucişare de destine
flotilele de cărăbuşi, plecate să se-ngroape-n verde
mai trag o brazdă prin cuvinte, înnobilând cum se cuvine,
imperiile de cenuşă, limba rănită peste verbe.

Când poezia şi poetul devin o osie de lemn
în Lancrăm scutură cireşii, iar florile-şi usucă vlaga,
când eu mă trag cu el pe roată şi bate clopotul, e semn
că-mi va seca din ochi cerneala, la curtea dorului de Blaga.

                                                              


          Fără perspective

din barul lui buciuman n-ai nici o perspectivă,
ne trezim uneori din beţie şi constatăm
că trec anotimpurile peste noi, se rup prieteniile
şi călcată-n picioare e urma paşilor noştri.
ne ardem viaţa între nimicuri, prostii şi minciuni
şi devenim uşor prizonierii propriei vieţi;
tinereţea se scurge şi inima prinsă-n ştreang devine :
ne trăim iubirile în sms-uri, pe facebook sau mess
privim titlurile cărţilor pe internet dar uităm să învăţăm povestea;
participăm zilnic la lansări de cărţi şi nu de nave
(acolo am avea şansa să evadăm pe mări şi oceane)
aici ne înscriem la cuvânt ca nişte epigonii ce suntem
iar apoi, ne îmbătăm mai ceva ca-n birtul din colţ;
timpul risipit astfel nu-l putem lua înapoi –
se duc toate-n van şi dorinţele noastre seacă
doar lacrimile ne mai hrănesc zi şi noapte;
a sosit Vremea aceea şi-o trăim din plin...

                         
                           22 noiembrie 2011



Ochiul minţii



Pic, pic, pic, pic,


Venele slăbite dar însetate de viaţă

Suportă cu stoicism dulceaga durerea;
Bolnavul într-o stare de semiconştienţă
Îşi dă seama că mai mare dar decât Viaţa
E doar jertfa lui Isus pe Crucea Golgotei;
Pic, pic, pic, pic,
Halatele albe te înconjoară cu atenţie,
Stau cu blândeţe şi teamă la capul tău;
Ele ştiu cel mai bine când moartea îţi dă târcoale:
Te lupţi şi tu, se luptă şi ele cu boala, se luptă şi moartea.
Oare venele mai doresc hrană artificială şi de împrumut?!
Pic, pic, pic, pic,
Acum timpul devine din ce în ce mai preţios,
Îţi dai seama ce înseamnă o secundă de viaţă;
Inima lui s-a retras puţin, fiind obosită, mâhnită;
De fapt, chiar eu am ieşit de câteva ori din mine
Dar secundele şi Timpul meu mă doresc înapoi!
Pic, pic, pic, pic,
Gândul îmi zboară acasă la nucul sădit pentru nepoţi,
Doar gândul îmi este pe patul de spital sănătos;
Timpul aici gâfâie din greu ca o locomotivă pe Vaser.
Deodată nu se mai aud picurii perfuziei şi ca niciodată visez.
Vorbesc cu Tine Doamne! Ce putere magică are perfuzia!
 Mă rog cam aşa:
 -    Sunt mort sufleteşte iar perfuziile acum nu-şi au rostul!
De dragul lumii te-am părăsit, dar smulge-mă din braţele ei!
      Luminează tot  ce-i întunecos, înmoaie ce-i stâncos în inima mea!
      Vin târziu Doamne, dar vin la Tine. Vin Doamne la Tine, vin...

                                                    


          IARNA 2012

Soarele lucrează doar cu o bujie
Cad fulgi de-un alb sfredelitor
Suspină-n tăcere doar cerul şi eu
Ferestrele  se-mbracă-n vitralii de gheaţă
Ninsoarea din pragul casei părinteşti e mai înaltă
decât albul Siberiei şi tundrei ruseşti
Păsări răstignite, lebede îngheţate de ger
îmi apar zilnic nu doar în vis
Stau la gura sobei cu inima-ngheţată
După un timp sufletu-mi sângerând palpită
Trăiesc o bucată de iarnă geroasă
O merit din plin. Glorie iernii
E iarnă peste tot suflet troienit
                                           
                                     Lucăceşti, 7 februarie 2012


                       Poveste de neadormit copiii

-         Uite, fiule, e seară şi am rămas doar noi doi.
-         Mi-e somn, tată. Spune-mi o poveste adevărată.
-         Bine. Câteodată când îngenunchez, mă gândesc:
„Dacă lui Isus i-am scoate cuiele,
prin credinţă şi faptele noastre,
Găurile rămân”?


                               
 Mai dă-mi un timp...

Timpul şopteşte ceva neînţeles în golurile-mi întunecoase,


O clipă doar şi fulgerul îmi înfloreşte în creştet;

Privesc oglinda din odaia  ce-a-mbătrânit odată cu mine.

Rămân hipnotic la zborul păsării cu colţ de rubin,
Mă-mpiedic de treptele timpului meu
Şi văd  cum viermii încleştatei morţi  îmi rod trupul
Iar sufletu-mi prinde aripi lipite cu plumb.

M-am legat deznădăjduit de Preasfântul Isus
ca Pruncul flămând şi-nsetat de laptele mamei...
Am încercat în nebunia mea să fiu generos acolo
unde Învierea Ta e bătaia lor de joc...
Ce pierdere de vreme, ce vremuri amărui căci
la atâtea rugăminţi a obosit şi Îngerul meu...

Dacă ar afla mama câte păcate mi-a văzut îngerul
s-ar cutremura în patul ei de alun...
Dac-ar putea spune heruvimii cât de mult Te doresc
s-ar face un şuier şi vuiet de aici până-n cer...
E tîrziu şi-mi pare acum că mersul timpului meu
se măsoară în foiţe negre de scrum...

Dumnezeule, mai lasă-mi timp măcar
să-mi adun comoară şi-n cer
căci tu o spui în Cartea cea sfântă:
„O iubire sfârşeşte aici, alta începe dincolo”?!

                                          
                                             Lucăceşti, 23 martie 2012


Constatare



Întotdeauna meşterul manole va rămâne cocoţat pe acoperiş

îşi va frânge picioarele dar va rămâne măreţia...

Întotdeauna la treizecişinouă de ani fiecare dintre noi
va muri odată cu voievodul cuvintelor eminescu...
Întotdeauna rămân destule stele pe cer când ne îndrăgostim
ca să le privim şi le să le botezăm după vrerea noastră...
Întotdeauna un drum va duce spre un sfinx ocrotitor şi rece
ce ne va aminti cât de repede se scurge nisipul clepsidrei...
Întotdeauna va creşte iarba peste umerii străbunilor noştri
încât istoria va fi cartea de căpătâi a neamului meu...
Întotdeauna o să ne iubim mama părinţii bunicii şi fraţii
iar viaţa o să ni se pară blândă şi-un vis ce tăinuie perpetuu...
Întotdeauna vom fi călători pe acest pământ în care şi eu gelu
o s-o caut cu disperare pe fata morgana şi o să îngenunchez în faţa ei
Întotdeauna...

Rugăminte

limba română devine tot mai goală
prin cuvintele rostite de politicieni în 2012-
mai lipsită de sensibilitate şi semnificaţii.
ba mai mult decât atât verbele
substantivele comune sunt virusate
de către cohorte de aşa zişi oameni de bine –
traian crin victor monica vanghelie sau boc.
acum în al douăsprezecelea ceas
cât mai avem minte spaţiu şi timp
să păzim nealterate cuvintele limbii lui eminescu
să le dăm şi lor un statut ca demult cronicarii.
vă atrag atenţia că viaţa trăită în afara cuvintelor
omoară poeţii şi fac versul o punte de gheaţă.
Îmblânziţi şi iubiţi cuvintele limbii române
Cât mai avem minte spaţiu şi timp...

                                                 Gelu DRAGOŞ








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu